Acasă Știri de actualitate Toate drepturile de natură salarială pentru care s-au plătit contribuții, luate în...

Toate drepturile de natură salarială pentru care s-au plătit contribuții, luate în calcul la pensie

Noua lege a pensiilor prevede că se valorifică toate drepturile de natură salarială pentru care s-au plătit contribuții: sporuri, acord global, al 13-lea salariu, ore suplimentare, prime, premii și alte bonusuri. 

„Se va acorda un procent de 10% din oficiu, care va putea fi majorat dacă pensionarul va aduce acte doveditoare din care să rezulte un procent mai mare. Dacă după recalcularea conform adeverințelor aduse rezultă o pensie mai mică, atunci se păstrează pensia calculată cu majorarea de 10% acordată inițial”, se precizează în proiectul de lege.

Loading...

Potrivit sursei citate, această modificare a fost operată deoarece pentru astfel de venituri s-au plătit contribuţii şi, cu toate acestea, ele nu sunt luate în calcul, în prezent, la stabilirea pensiei.

Condițiile speciale și deosebite și fostele grupe de muncă se păstrează și, de asemenea, se creează baza legală pentru recunoașterea altor locuri de muncă în condiții speciale.

Proiectul noii legi a pensiilor de stat a fost adoptat de Parlament. Acesta este prevăzut să se aplice începând cu data de 1 septembrie 2021 – moment la care actuala lege a pensiilor publice ar urma să fie abrogată. Pentru a se aplica, inițiativa legislativă trebuie semnată de șeful statului și publicată în Monitorul Oficial.

Loading...