Senatul a aprobat, în şedinţa plenului de luni, cu 79 de voturi „pentru” şi 21 „împotrivă” procedura de urgenţă pentru dezbaterea şi adoptarea proiectului de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii.
Proiectul a fost repartizat pentru aviz la Comisiile juridică, buget şi drepturile omului şi pentru raport la Comisia de muncă.
Senatul este primul for sesizat în cazul acestei legi.
Proiectul de lege urmărește eliminarea inechităților din sistemul public de pensii, care au făcut ca persoane care au lucrat același număr de ani, în aceeași profesie și au cotizat egal, să aibă pensii diferite. De asemenea, se elimină inechitățile din sistem dintre femei și bărbați care au lucrat același număr de ani, în aceleași condiții și care au contribuit egal, dar care aveau pensii diferite. Prin actul normativ, pensiile în discuție se egalizează.
Proiectul de act normativ se bazează pe mai multe principii fundamentale:
– contributivitate, adică plată în funcție de contribuție;
– egalitate, adică pensionari care au aceeași vechime, dar care au ieșit la pensie în momente diferite, primesc aceeași sumă de bani;
– solidaritate socială, adică generațiile în activitate susțin, prin plata contribuțiilor lor, generațiile de pensionari și, în viitor, vor fi susținute la rândul lor;
– imprescriptibilitate, adică dreptul la pensie nu se poate prescrie.