Pensiile speciale pentru mai multe categorii urmează să fie eliminate, după ce Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, un proiect de lege în acest sens.
Printre categorii vizate se numără parlamentari, magistraţi şi funcţionari publici cu statut special, excepţie făcând militarii şi poliţiştii.
Inițiativa legislativă a fost adoptată cu 247 de voturi „pentru” şi 21 de abţineri.
Proiectul PNL are în vedere eliminarea pensiilor „speciale” ale:
- parlamentarilor;
- magistraților;
- membrilor Curții Constituționale;
- celor care fac parte din personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor;
- celor care fac parte din personalul de specialitate criminalistică, celor care fac parte din personalul care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică și tehnicienilor criminaliști din cadrul parchetelor;
- polițiștilor;
- funcționarilor publici cu statut special;
- funcționarilor publici parlamentari;
- membrilor corpului diplomatic și consular;
- personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă;
- celor care au îndeplinit funcția de consilier de conturi sau de auditor public extern, în cadrul Curții de Conturi;
- președinților țării;
- aleșilor locali;
- Avocatului Poporului;
- interpreților sau executanților, cetățeni români, care au desfășurat activitate artistic-interpretativă în regim de liber-profesionist în perioada 1 ianuarie 1950-27 septembrie 1999, pe teritoriul României sau în străinătate;
- membrilor uniunilor de creatori recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică;
- celor cărora le-a fost acordată indemnizația de merit, pentru realizări deosebite și pentru recompensarea unei activități de notorietate în domeniul culturii, științei și sportului, în baza Legii nr. 118/2002.
Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale trebuie promulgat de președintele Klaus Iohannis și publicat în Monitorul Oficial.
Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finalul anului 2019, de 9.359 persoane, în creștere cu 1,9% (plus 175 de persoane) față de perioada similară din 2018, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), potrivit HotNews.ro.
- Procurori și judecători – 3.878. Pensie medie – 18.716 lei;
- Personal diplomatic și consular – 840. Pensia medie – 5.538 lei;
- Funcționari publici parlamentari – 792. Pensia medie – 4.547 lei;
- Personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă – 1.440. Pensia medie – 10.891 lei;
- Personal Curtea de Conturi – 609. Pensia medie – 7.800 lei;
- Personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor – 1.800. Pensia medie – 4.439 lei.