Persoanele pensionate anticipat parțial în perioada 1 ianuarie 2011 – 16 iulie 2016 au dreptul să ceară recalcularea pensiilor.
Mai exact, este vorba de cei care au cerut pensia anticipată parțială de la data intrării în vigoare a actualei Legi a pensiilor și până la momentul schimbării modului în care se calculează aceasta.
Începând de joi, 23 noiembrie 2017, persoanele care s-au pensionat anticipat parțial din 2011 și până la mijlocul anului 2016 vor putea cere recalcularea pensiilor, conform unui act normativ publicat în Monitorul Oficial.
La data de 17 iulie 2016, modul în care este calculată pensia anticipată parțială a fost schimbat semnificativ, astfel că persoanele care au cerut pensionarea de la acea dată au beneficiat și beneficiază de condiții mai avantajoase.
Pensia anticipată parțială poate fi solicitată cu cel mult cinci ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare. Opțiunea este valabilă doar pentru persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare și pentru cele care au depășit stagiul complet cu până la opt ani.
Stagiul complet de cotizare este, potrivit Legii nr. 263/2010, de 35 de ani și pentru femei, și pentru bărbați.
Legea are drept scop eliminarea diferențierii aplicate beneficiarilor de pensii anticipate parțiale, pentru restabilirea egalității de tratament.