Acasă Știri de actualitate Ministrul Muncii, Marius Budăi, anunț privind majorarea pensiilor

Ministrul Muncii, Marius Budăi, anunț privind majorarea pensiilor

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a dat asigurări că Executivul se va ţine de promisiunile făcute în programul de guvernare, „la virgulă”, menţionând că legea pensiilor este sustenabilă din punct de vedere bugetar.

„Ne vom ţine de promisiuni aşa cum ne-am ţinut de promisiuni şi până acum şi am îndeplinit întocmai, la virgulă, programul de guvernare. Ceea ce ţine de impactul bugetar, clar s-au făcut acele simulări, înainte de a aduce legea în Parlament, împreună cu Ministerul de Finanţe, am primit tot sprijinul de acolo, am discutat şi noi în Comisia pentru buget-finanţe la Camera Deputaţilor, avem aceste simulări, clar legea este sustenabilă din punct de vedere bugetar”, a afirmat ministrul Muncii.

Marius Budăi a susținut că toate majorările de pensii prevăzute în noua lege vor fi aplicate.

Loading...

„Bineînţeles. (…) Nu putem vorbi ca vreun stat să nu-şi plătească pensiile la timp. Mai mult de atât, cum am procedat şi până acum de când am preluat guvernarea, ne-am ţinut de acel calendar de majorare a punctului de pensie”, a precizat ministrul Muncii.

Proiectul noii legi a pensiilor de stat a fost adoptat de Parlament. Acesta este prevăzut să se aplice începând cu data de 1 septembrie 2021 – moment la care actuala lege a pensiilor publice ar urma să fie abrogată. Pentru a se aplica, inițiativa legislativă trebuie semnată de șeful statului și publicată în Monitorul Oficial.

Loading...