Acasă Știri de actualitate Marius Budăi apară pensiile speciale: „România nu intră în colaps din cauza...

Marius Budăi apară pensiile speciale: „România nu intră în colaps din cauza lor”

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat, la Antena 3, că România nu intră în colaps sub nicio formă din cauza pensiilor speciale, relatează Agerpres.

„Din cele 9.312 pensii (de serviciu n.r.), undeva la 5.306 sunt la peste 10.000 de lei, iar restul de 4.000 sunt la sub 10.000 de lei. Şi o parte din aceste pensii sunt pe bază de contributivitate, completarea vine de la bugetul de stat. Din această valoare nu intră România în colaps sub nicio formă, de fapt din toată valoarea pensiilor a celor 5 milioane de pensionari nu intră România în colaps. Probabil se discută mai mult de moralitate. Atâta timp cât în baza de jos avem foarte multe pensii mici, noi acolo trebui să lucrăm şi să ne concentrăm”, a spus Marius Budăi.

Întrebat de ce a fost nevoie de OUG pe Codul administrativ pentru pensiile din administraţia locală, ministrul a explicat că sunt primari care au avut mai multe mandate şi au ieşit cu pensii de doar 1.200-1.400 de lei, calculate doar pe ceea ce au lucrat.

Loading...

„Eu îmi asum ceea ce spun. Sunt oameni care au fost 4-5-6 mandate primari, a căror perioadă nu a fost perioadă de contributivitate şi s-a calculat pe ceea ce au lucrat. Au (pensie n.r.) 1.200 – 1.400 de lei.(…) Dacă vrem în administraţia publică oameni care să îşi asume dezvoltarea unei unităţi administrativ-teritoriale cred că trebuie să ieşim un pic din ipocrizie şi să fim conştienţi că acel om trebuie să fie bine reprezentat şi bine îmbrăcat şi să aibă gândul doar la acea unitate administrativ-teritorială”, a menționat Budăi.

Ministrul Muncii a subliniat că, pe noua lege, toate aceste pensii de serviciu nu vor mai creşte decât pe porţiunea de contribuţii, informează Agerpres.

Loading...